Speciale
Venim în ajutorul profesorilor şi elevilor.
Putem finaliza în format de carte lucrări de specialitate, cursuri care se adresează unui cerc restrâns de utilizatori, caiete de lucru pentru elevi. Dacă este necesar, pentru toate acestea putem să vă oferim cod ISBN de la editura proprie. (aici trimitere la capitolul de editură).
Colaborarea noastră îndelungată cu Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Hunedoara ne permite să oferim membrilor lui reduceri substanţiale la acest tip de lucrări.
Listarea proiectelor, referatelor, lucrărilor de diplomă, se face pe loc, iar legarea lor la fel. Aşa că dacă trebuie să predai ceva la şcoală la prima oră şi ai terminat lucrul pe calculator doar azi-noapte, probabil că noi suntem singura soluţie pentru a tipări rapid.
Îţi oferim servicii de culegere text şi tehnoredactare, chiar şi pentru lucrări care conţin formule matematice, schiţe, desene, portative muzicale.
Calendarele şi agendele se pot constitui într-un instrument publicitar de mare efect. Nici n-are rost să enumerăm aici toate modelele pe care le putem realiza pentru firma ta. Vii şi le vezi. Poate doar ar trebui să amintim că suntem singurii care tipărim calendare în carcase de plastic, un cadou minunat şi elegant pe care îl poţi face la final de ani colaboratorilor şi clienţilor tăi.
Calendar cu pozele nepoţelului? De ce nu? Aşa vei avea ocazia să-l vezi în fiecare zi, chiar dacă e departe de tine. Ajunge să ne aduci fotografii şi a doua zi ai calendarul. Nu îţi impunem un număr minim de bucăţi, tipăreşti doar câte ai nevoie.
La minut
Dacă pe stick-ul tău sau chiar în telefon, sunt gata realizate (fişiere .doc, .pdf, .jpg, .tif sau Corel), imprimantele noastre performante le aştern pe hârtie, pe cartoane de calitate sau pe hârtie autocolantă, cât ai spune „la minut”.
Oferte speciale
Periodic lansăm oferte speciale în funcție de ce materiale putem face rost la un preț mai avantajos. Suntem conștienți de necesitățile tuturor. Încercăm să aducem servicii de tiprografie accesibilă pentru toateă lumea!
Tipar publicitar
Reclama tipărită este cea mai blândă formă de a-ţi face publicitate, pentru că doar informează, fără să agreseze.
“Vorbele zboară, în timp ce scrisul durează!”